“Adresa mea, prezentul”(reportaj), Editura Albatros, Bucureşti, 1985: “Coriolan Păunescu se arată a fi dotat, cum spuneam, cu un ochi cinematografic, reportajele sale fiind tot atâtea cadre în care personajele, implicit faptul de viaţă pe care îl susţin, sunt grupate pe principiul fotografiei (…)” - Victor Niţă, ”Flacăra”, anul xxxv, 18 aprilie 1986, Bucureşti.
“Autorul face literatură, adică ne convinge de rostul important al oamenilor, asezaţi în paginile acestei cărţi, aducând din realitate atât cât trebuie pentru a nu-şi încărca scrisul cu cifre şi factologie. Unele dintre reportajele din volum pot fi considerate chiar povestiri, într-atât realul capătă forţă de generalizare" - Dan Plăeşu, ”Viaţa nouă” Galaţi, 18 septembrie 1985
“Dimineaţa din cuvinte” (poezie), Editura Junimea, 1987: ”Melancolia tandră, ”inocentă”, ce învăluie universul poetic al lui Coriolan Păunescu, nu poate disimula însă crisparea interioară, efortul creator: ”Şi ochii dor/Când n-or să ştie/Cum nasc cuvintele de greu/-Ceata de luceferi ./…/. Această postură conţine un fond vital, teluric chiar, ascunzând în adânc apele neliniştite ale lirismului modern” - Tudor Muşat, Suplimentul literar-artistic al “Vieţii noi”, Galaţi, iulie 1987;
”În general, poetul încearcă o paletă în care predomină albul, obsedant, iar ca atitudine preferă, mai degrabă, seninătatea, extazul, liniştea: ”Mă cuprind numai de linişte,/Parc-aş trăi fără de vârstă/Intr-o pădure rece/Şi fără sfârşit!”. “ (…), dar această cuminte beatitudine se vede din când în când ameninţată de iuţeala şi clocotul vremii, de tarele civilizaţiei de tip citadin: ”Puneţi coşul jos/Ţărăneşte/Şi povestiţi ce mai este/In fabricile voastre/…/Şi de ce vă-ncruntaţi/Când vă-ntreb ce semănături/Mai aveţi pe la uşa blocului?/Voi ştiţi că aşa întreabă plugarii/Toamna/Când se întâlnesc pe la neamuri” (Obiceiuri). Se vede aici, în ultimele versuri, o tristeţe pusă în ton sorescian’’ – Constantin Trandafir, ”Convorbiri literare”, nr. 1, ianuarie 1988;
“Întâlnirea de sub stele”, (proză), Editura Albatros, 1989: “Coriolan Păunescu ni se înfăţişează, acum, în ipostaza de prozator, şi încă unul de valoare(...)” - Constantin Jomir, Vremea Nouă, Vaslui, 1989;
“Joc alb” (poezie), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1990: ”Joc alb’’ mă trimite, din primele versuri, la un Geo Dumitrescu mai puţin incisiv, mai dedat la metaforă şi la filozofarea asupra “circumstanţelor” nebuneşti şi dramatice ale eului liric. ”Joc alb” este un joc al iubirii, poate singurul fără miză şi fără reguli (…). O permanentă oscilaţie între tandreţe, joc şi vagi tendinţe de ironizare a acelor sensuri, pe cât de măreţe, pe atât de fragile, pe care le dobândeşte, în jocul iubirii, gestul cel mai semnificativ. Aici văd modelul Geo Dumitrescu parţial asimilat, parţial contrazis" - Doina Tudorovici, ”Contemporanul. Ideea contemporană”, 11 februarie 1994, nr. 6/1999;
”Cele şaizeci şi nouă de poezii aflate în sumarul volumului “Joc alb” i-au permis lui Coriolan Păunescu să contureze clar un adevărat manifest al tristeţii, surprinzându-se pe sine – atât cât îngăduie cuvintele – între două lumi deosebite, punând întrebări care poartă în mijlocul lor neliniştea spiritelor alese” – Ion Trif Pleşa, revista Porto-Franco nr. 2/8, februarie 1991;
“Drumul zimbrului”(proză), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993: ”Coriolan Păunescu practică o proză scurtă percutantă, incisivă şi nelipsită de ispita unei ironii acide, pe care acest singuratic scriitor o opune unei melancolii funciare. Intr-o generaţie care a revigorat proza scurtă – alegând fie textualismul, fie naturalismul şi observaţia chirurgicală, deopotrivă atentă la social şi uman, Coriolan Păunescu se dovedeşte un fin observator şi – deopotrivă – un exersat narator al unor situaţii conflictuale pe care, cu talent şi imaginaţie, le alege din mediile cele mai diverse" – Trăian T. Coşovei, ”Azi-Feţele culturii” din 11 octombrie 1993, nr. 400/1023.
”Fără îndoială, avem în Coriolan Păunescu un povestitor de aleasă stirpe, chiar dacă nu toate textele se află la aceeaşi cotă de expresivitate. Intre cele mai realizate, putem numi fără ezitare: ”Grigore”, ”Nebunul”, ”Oglinzile” şi “Poveste de dragoste”. Grigore, din piesa cu acelaşi titlu (şi care ne-a amintit de Adam Toma din “Ucenicul neascultător” a lui George Bălăiţă), pare să fie patriarhul acestei lumi care dă semne de stingere, o lume în care doar bătrânii şi femeile constituie elementul de stabilitate, pe când bărbaţii se întorc în final la pământ, după ce şi-au risipit întreaga viaţă trăind din plin drama înstrăinării de sine şi a necomunicării’’ – Mircea Dinutz, Acţiunea, nr. 353, 7 mai 1993. ”Personajul de proză la Coriolan Păunescu reprezintă, în plan psihologic, reflexul literar a ceea ce putem numi criza de identitate. El, personajul, fiind o victimă a duplicităţii istoriei, a unei agresivităţi oculte şi ocultate (mai ales, în care e vorba despre ţărani) manifeste într-un ritual halucinatoriu şi obscurizant, dar şi într-un câmp al menajului menit să-i sporească starea de nedumerire, de vid şi anxietate" – Constantin S. Dimofte, ”Contemporanul. Ideea contemporană” , anul VIII, 25 iunie 1998, nr. 25/426; acelaşi, în volumul “Miza pe pasul doi”, consacră autorului studiul: “Marginalii asupra volumului de proză Drumul zimbrului”;
“Carte cu ştrengari”(versuri pentru copii), Editura Porto Franco, Galaţi 1995: “Lirism, mult lirism şi o neţărmurită dragoste pentru cei mici(...)”- Ion Apetrei, Adevărul de Vaslui, 1995;
“Iubito, suntem în pericol” (poezie), Editura Geneze pentru Literatură şi Artă, 1995: ”Nefiind robul unei singure formule, universul său liric nu este unidimensional, ci cu multiple valenţe şi straturi, Coriolan Păunescu dovedeşte, prin ultimul său volum de versuri, că, departe de a-şi “epuiza” inspiraţia, a ajuns la siguranţa poetului format’’ - Daniel Cristea Enache, ”Contemporanul. Ideea Europeană”, 18 ianuarie, 1996, nr. 3/300;
”Pentru cel ce nu a făcut cunoştinţă cu opera sa (scriitorul are în mod sigur o operă!), surpriza este atât de mare, încât sentimentul umilitor al vinovăţiei devine o realitate prezentă şi apăsătoare/…/. Ne ferim de a-l aşeza într-o ierarhie vremelnică şi nu-l vom încorona cu lauri, dar vom afirma cu bună credinţă şi convingere nestrămutată că este un poet adevărat. E şi singurul lucru care contează!” - Constantin S. Dimofte, ”Jurnal Universitar” , nr. 38, martie 1998;
“Pridvor de lut”(poezie), Editura pentru Literatură şi Artă Geneze, Galaţi, 1997: ’’Coriolan Păunescu confirmă, şi cu această apariţie editorială, că este un poet matur, stăpân pe uneltele sale, care, de la un volum la altul, a parcurs un traseu mereu ascendent./… Dând glas unui registru liric divers, în care se regăsesc temele eterne ale poeziei, Coriolan Păunescu este, şi în acest volum, la fel de proaspăt, cu un discurs liric coerent şi nuanţat. El se rosteşte simplu, în versuri fără stufărişuri care să-i încifreze sensurile, ”curge” asemenea apei din care bei şi nu te mai saturi. Este şi aceasta o calitate, pe care scrisul său o are cu prisosinţă” - Prof. Corneliu Stoica, revista “Şcoala Gălăţeană”, nr. 73, februarie 1999, Galaţi”;
“Poduri peste apele lumii” (poezie), Editura Fundaţia ROMPRES, 1998: ”Coriolan Păunescu nu se lasă niciodată dominat de vreo formulă de creaţie, ca de un preparat sacru, căzând în păcate mimetice, în formalism mistico-mistificant. Sensibilitatea sa îşi caută şi îşi găseşte, de cele mai multe ori, tonalitatea proprie, dialectal sau stilistic” - Constantin S. Dimofte, revista “Antares” Galaţi, nr. 11, Anul I, februarie 1999;
“Cumplitul joc de-a poezia”(poezie), Editura Scriptor, Galaţi, 1999: ”Coriolan Păunescu este înzestrat cu o excepţională forţă de materializare a fiorului liric. Versurile sale sunt asemenea unor liane puternice, crescute dintr-un sol bogat şi nesăţios de lumină. Liane dure, contorsionate uneori, luminoase şi frumos arcuite altădată – după cum dictează fluxul vital al întrebărilor şi al răspunsurilor, câteodată doar în subsidiar” - Victor Sterom, în ORION - Suplimentul cultural al cotidianului “Informaţia Prahovei”, Serie nouă, nr.7-8 (14-15), iulie-august 2000;
“Vânătoare de umbre” (poezie), Editura Scorpion Galaţi, 2002: ”Scepticismul grav, adânc, deloc trucat ori măcar atenuat de vreo undă de umor (“Mâinile mele au răni mari/şi roşii/răni de trandafir şi cuie”-Neîncredere), protestul (“În sinistrul şi marele vostru spital,/refuz să mai fiu un bonlav special” Capricii), uneori, disperările (“Nu mai avem decât sufletul nostru de dat/şi câteva zile de numărat./ In milostenia lui, Dumnezeu ne-a uitat”-Deznădejde), alteori, inacceptarea decisivă a agresivităţii, a anormalului (“M-am plictisit să repar caii voştri de fum” - Refuz), viziunea sumbră asupra generaţiilor măcinate de neputinţe (“Intre timp, cei tineri apar/precum o bătrână şi tristă paiaţă” - La palatul generaţiilor), iată alte linii de forţă ale poeziei lui Coriolan Păunescu” - Vasile Iancu, ”Cronica”, Iaşi – rubrica ”Jurnal de scriitori”, nr. 10, octombrie 2003, Serie nouă;
”O lirică interesantă (deşi oarecum bizară, după anumite criterii), ne propune, în al zecelea volum de versuri, Coriolan Păunescu, îmbinând elemente metafizice, religioase, erotice, de pastel şi de pamflet politic. Descoperim un poet lucid, dar şi revoltat împotriva lucidităţii… realităţii (lipsită de umorul negru şi miştocăreala unui Mircea Dinescu, la care face aluzie în poemul Capricii, de unde aflăm că moartea citeşte iar ziarul), un poet luptând şi împotriva dezgustului care se ghiceşte printre rânduri (…)” - A. G. Secară, revista ”Dominus”, Galaţi, nr. 29, iunie 2002, Anul III;
”Coriolan Păunescu (presupun, gălăţean) e, într-adevăr, un poet de plutonul întâi. Versurile lui au cristalinitate, verbul lui muşcă precis, fraza lui are expresivitatea nervoasă a şarpelui cu clopoţei. L-am descoperit târziu, dar recuperez din poezia sa (“Vânătoare de umbre”) efigia unui poet matur şi deplin atins deopotrivă de microbul melancoliei şi destrămării, dar şi de nevroza feerică a ”dacului liber şi cârcotaş”. Versurile lui Coriolan Păunescu poartă gloanţe de catifea, dar şi explozii reale, îmbălsămate într-un retorism grav şi avertizator (…)” - Gheorghe Istrate, Saeculum, Anul II, nr. 6, octombrie 2003, Focşani;
”Cu volumul “Vânătoare de umbre”, domnul Coriolan Păunescu confirmă şi întregeşte vitalitatea unui talent ce şi-a găsit propria-i matcă; evident, alte inovaţii stilistice vor fi posibile” - Apostol Gurău, “Şcoala gălăţeană”, nr. 115, 24 ianuarie 2004; “Alteori, Coriolan Păunescu devine de nerecunoscut, interiorizându-şi patetismul în “Tablouri” tulburate de un fior elegiac, într-o notă de fantezie melancolică (…)” - Victor Sterom, “Gazeta de Transilvania”, 27 noiembrie 2002;
”Departe de a se erija în scepticul sau cinicul de serviciu al unei societăţi în suferinţă, Coriolan Păunescu ne reaminteşte, folosindu-se de tehnica celebră a repoussoir-ului, prin imaginea răsturnată, în oglindă, cât de frumoşi am fost sau am putea redeveni, cât de mult loc de mai bine este încă printre maldărele de insalubră amoralitate şi de imorală desalubrizare a societăţii româneşti. Să-i spunem acestei cărţi: ”Vânătoare de umbre” - un trist ghid de supravieţuire, sau, mai simplu, lecţii de viaţă?’’ - Prof. univ.dr. Constantin Frosin, în rev. “Danubius”, Galaţi, iunie 2002 ;
„Trupul meu de poezie”(poezie)”,Editura Sinteze, Galati, 2006 “(…),ceea ce îl face să rămână poet este tocmai încăpăţinarea de a păstra în suflet(şi în trup!) frumuseţea şi bunătatea primordială, dincolo de amăgirile Istroiei…Ceea ce, căţăraţi în(sau de sub) <<Visinii albi>> observăm şi la consacratul Coriolan Păunescu (deja la al 11-lea volum de poezie, pe lângă altele de proză şi reportaje literare):<<Cu mine veti trece prin veacul de foc/mai puţin temători de marile roţi/şi, cuprinşi arar de prea mult nenoroc,/veţi trece umbrind temutele bolţi>>” - A.G.Secară, în rev.”Dunărea de jos”(fondată în 1908, serie nouă,nr.51,Galaţi, mai 2006;
„Revoltat şi ameninţător, deşi-i bolnav de blând ce este, trăind într-o lume a sa, pe lângă care <<civilizaţia va deturna/o genă/ultrasecretă! >> (Eveniment), Coriolan Păunescu se dovedeşte a fi un poet pasional şi confesiv, autor de mici crochiuri, adevărate tablouri vivante în versuri echilibrate, cu imagini când escatologice, când paradisiace, într-o simbolistică turbure de lirism discret şi de vocaţie deplină”- Mircea Coloşenco în rev. “Convorbiri literare”, Iaşi, mai 2006 şi in “Academia Bârlặdeanặ” mai, 2007; “ Poetul este un mare iubitor de viaţă, “bolile“ Terrei, la care se referă, sunt chiar neliniştile magnanime, întreţinătoare a tot ce este Planeta albastră” - Gruia Novac, în rev. “Baadul literar”, fondat de Cezar Ivănescu, nr.1, mai 2007;
“Taifas la Şapteape” (proză), Editura Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi, 2007, volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor-Filiala Galati-Braila): “(...) aici, autorul reuşeşte o performanţă, demnă de pana unei Isabel Allende ori a unui Marquez, păstrând proporţiile fizice ale textului(...)” - A.G.Secară în Rev. Dunărea de Jos (fondată în 1908) din aprilie 2007;
”Cartea domnului Coriolan Păunescu este o contribuţie de neşters la consolidarea semnului heraldic care întipăreşte, în mentalul nostru, cea mai veche îndeletnicire a acestui neam de ţărani, înnebuniţi chiar de cei care, întotdeauna, i-au omis de la “ospăţul cel mare al aleşilor naţiunii” - Gruia NOVAC în rev. “Baadul literar”, fondată de Cezar Ivănescu, nr.1, mai 2007;
“Liber la iubire şi vis” (poezie), Editura Sinteze, Galaţi, 2008: “(…) Coriolan Păunescu aşterne pagini de tandră şi suavă poezie, precum în “Motiv de toamnă”, din care citez:” Cad frunzele galbene, doamnă,/străine de timp şi de lume./Sub degete clapele albe/prind viforul reavăn din mine(…)”, Paul SÂNPETRU în Cuvânt înainte la volumul amintit;
“Poezia lui Coriolan Păunescu este o poezie cosmică, scrisă după toate canoanele genului(…)”, Ion MANEA în Viaţa liberă Galaţi“;<<Arca în care navighează poetul Coriolan Păunescu este transparentă ca „lumina curată şi grea” e înconjurată de” veşmântul albastru” al sentimentelor esenţiale: cultul părinţilor şi al misterului divin, nostalgia peisajului copilăriei, iubirea fără de sfârşit, luptele cu destinul, bucuria de a mai fi înfrânt, himera anilor senecţi cu “îngeri grăbiţi”, cu împuţinarea „ochiului viu de seară”(…)>>, prof.univ.dr.Virgil ŢIGANUŞ în rev.Dunărea de jos (fondată în 1908), nr.89, iulie 2009. Galaţi;
“Lirica din ultimii ani a poetului Coriolan Păunescu vădeşte o sensibilitate profund identitară, ce dă speranţe celor ce simt cu adevărat româneşte (…)“, Apostol GURĂU, în rev. Dunărea de Jos, fondată în 1908, nr.97, martie, 2010;
“Coriolan Păunescu scrie dintr-o aşezare temeinică a rostirii interioare. Poezia este extrasă mai întâi în senzaţii, percepţii, apoi este însumată în judecăţi poetice. Oarecum obişnuit oricărui poet. Totuşi diferit de toţi poeţii. Din universitar i se trage ordinea, sistematizarea limbajului literar, în favoarea expresiei clare, ne confuze, plastice(…).Coriolan Păunescu este unul dintre puţinii poeţi ai Galaţilor, care, de un timp, scrie în maniera clasicilor, cu rezultate deosebite(…).. Coriolan Păunescu dincolo de estimp, este credincios metaforei sublime, cea plină de savoarea cantaţiei antice a ritmului şi a rimei, a prozodiei inimii; ceasornic amnezic reverberat” - Ioan TODERIŢĂ despre “O antologie a literaturii gălăţene contemporane”, text apărut în rev. Dunărea de jos, fondată în 1908, Nr.97, martie, 2010;
„Răstimpul iubirii”, Editura Universitară Danubius, Galaţi, 2010: “Volumul acesta mi se pare o încununare a activităţii poetice a domnului Coriolan Păunescu, shakespearianul nume de şuşă regală potrivindu-se de minune cărţii sale, pe care ar fi putut s-o semneze, simplu: CORIOLAN! Coroana de cel puţin duce sau arhiduce al Poeziei poartă încrustate sau insertate şi diamante, străluminând dindărătul corespondenţelor, sinesteziilor şi figurilor de stil readuse în planul atenţiei, re-clasicizând o poezie ce părea gata s-o ia razna la unii dintre confraţii săi, poeţi de aici şi de aiurea(...)“, prof.univ.dr. Constantin FROSIN, Cuvânt înainte, la Răstimpul iubirii (Galaţi, 2010);
„(…). Volumul Răstimpul iubirii este o vreme a nostalgiei, a uni rafinament rar întâlnit, a iubirii romantice şi profunde, a unei filosofii aparte şi a imaginilor vizuale fără cusur, venite dintr-un spirit de mari reverberaţii (Târziu). Poemele, de o frumuseţe aproape ireală şi atemporală, construiesc autoportretul unui trubadur într-o eternă căutare/rememorare a iubirii ideale(…)”, lect.univ.dr. Alina Beatrice CHEŞCĂ, în Reţeaua literară – poezie şi proză, INTERNET.
“Autorul face literatură, adică ne convinge de rostul important al oamenilor, asezaţi în paginile acestei cărţi, aducând din realitate atât cât trebuie pentru a nu-şi încărca scrisul cu cifre şi factologie. Unele dintre reportajele din volum pot fi considerate chiar povestiri, într-atât realul capătă forţă de generalizare" - Dan Plăeşu, ”Viaţa nouă” Galaţi, 18 septembrie 1985
“Dimineaţa din cuvinte” (poezie), Editura Junimea, 1987: ”Melancolia tandră, ”inocentă”, ce învăluie universul poetic al lui Coriolan Păunescu, nu poate disimula însă crisparea interioară, efortul creator: ”Şi ochii dor/Când n-or să ştie/Cum nasc cuvintele de greu/-Ceata de luceferi ./…/. Această postură conţine un fond vital, teluric chiar, ascunzând în adânc apele neliniştite ale lirismului modern” - Tudor Muşat, Suplimentul literar-artistic al “Vieţii noi”, Galaţi, iulie 1987;
”În general, poetul încearcă o paletă în care predomină albul, obsedant, iar ca atitudine preferă, mai degrabă, seninătatea, extazul, liniştea: ”Mă cuprind numai de linişte,/Parc-aş trăi fără de vârstă/Intr-o pădure rece/Şi fără sfârşit!”. “ (…), dar această cuminte beatitudine se vede din când în când ameninţată de iuţeala şi clocotul vremii, de tarele civilizaţiei de tip citadin: ”Puneţi coşul jos/Ţărăneşte/Şi povestiţi ce mai este/In fabricile voastre/…/Şi de ce vă-ncruntaţi/Când vă-ntreb ce semănături/Mai aveţi pe la uşa blocului?/Voi ştiţi că aşa întreabă plugarii/Toamna/Când se întâlnesc pe la neamuri” (Obiceiuri). Se vede aici, în ultimele versuri, o tristeţe pusă în ton sorescian’’ – Constantin Trandafir, ”Convorbiri literare”, nr. 1, ianuarie 1988;
“Întâlnirea de sub stele”, (proză), Editura Albatros, 1989: “Coriolan Păunescu ni se înfăţişează, acum, în ipostaza de prozator, şi încă unul de valoare(...)” - Constantin Jomir, Vremea Nouă, Vaslui, 1989;
“Joc alb” (poezie), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1990: ”Joc alb’’ mă trimite, din primele versuri, la un Geo Dumitrescu mai puţin incisiv, mai dedat la metaforă şi la filozofarea asupra “circumstanţelor” nebuneşti şi dramatice ale eului liric. ”Joc alb” este un joc al iubirii, poate singurul fără miză şi fără reguli (…). O permanentă oscilaţie între tandreţe, joc şi vagi tendinţe de ironizare a acelor sensuri, pe cât de măreţe, pe atât de fragile, pe care le dobândeşte, în jocul iubirii, gestul cel mai semnificativ. Aici văd modelul Geo Dumitrescu parţial asimilat, parţial contrazis" - Doina Tudorovici, ”Contemporanul. Ideea contemporană”, 11 februarie 1994, nr. 6/1999;
”Cele şaizeci şi nouă de poezii aflate în sumarul volumului “Joc alb” i-au permis lui Coriolan Păunescu să contureze clar un adevărat manifest al tristeţii, surprinzându-se pe sine – atât cât îngăduie cuvintele – între două lumi deosebite, punând întrebări care poartă în mijlocul lor neliniştea spiritelor alese” – Ion Trif Pleşa, revista Porto-Franco nr. 2/8, februarie 1991;
“Drumul zimbrului”(proză), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993: ”Coriolan Păunescu practică o proză scurtă percutantă, incisivă şi nelipsită de ispita unei ironii acide, pe care acest singuratic scriitor o opune unei melancolii funciare. Intr-o generaţie care a revigorat proza scurtă – alegând fie textualismul, fie naturalismul şi observaţia chirurgicală, deopotrivă atentă la social şi uman, Coriolan Păunescu se dovedeşte un fin observator şi – deopotrivă – un exersat narator al unor situaţii conflictuale pe care, cu talent şi imaginaţie, le alege din mediile cele mai diverse" – Trăian T. Coşovei, ”Azi-Feţele culturii” din 11 octombrie 1993, nr. 400/1023.
”Fără îndoială, avem în Coriolan Păunescu un povestitor de aleasă stirpe, chiar dacă nu toate textele se află la aceeaşi cotă de expresivitate. Intre cele mai realizate, putem numi fără ezitare: ”Grigore”, ”Nebunul”, ”Oglinzile” şi “Poveste de dragoste”. Grigore, din piesa cu acelaşi titlu (şi care ne-a amintit de Adam Toma din “Ucenicul neascultător” a lui George Bălăiţă), pare să fie patriarhul acestei lumi care dă semne de stingere, o lume în care doar bătrânii şi femeile constituie elementul de stabilitate, pe când bărbaţii se întorc în final la pământ, după ce şi-au risipit întreaga viaţă trăind din plin drama înstrăinării de sine şi a necomunicării’’ – Mircea Dinutz, Acţiunea, nr. 353, 7 mai 1993. ”Personajul de proză la Coriolan Păunescu reprezintă, în plan psihologic, reflexul literar a ceea ce putem numi criza de identitate. El, personajul, fiind o victimă a duplicităţii istoriei, a unei agresivităţi oculte şi ocultate (mai ales, în care e vorba despre ţărani) manifeste într-un ritual halucinatoriu şi obscurizant, dar şi într-un câmp al menajului menit să-i sporească starea de nedumerire, de vid şi anxietate" – Constantin S. Dimofte, ”Contemporanul. Ideea contemporană” , anul VIII, 25 iunie 1998, nr. 25/426; acelaşi, în volumul “Miza pe pasul doi”, consacră autorului studiul: “Marginalii asupra volumului de proză Drumul zimbrului”;
“Carte cu ştrengari”(versuri pentru copii), Editura Porto Franco, Galaţi 1995: “Lirism, mult lirism şi o neţărmurită dragoste pentru cei mici(...)”- Ion Apetrei, Adevărul de Vaslui, 1995;
“Iubito, suntem în pericol” (poezie), Editura Geneze pentru Literatură şi Artă, 1995: ”Nefiind robul unei singure formule, universul său liric nu este unidimensional, ci cu multiple valenţe şi straturi, Coriolan Păunescu dovedeşte, prin ultimul său volum de versuri, că, departe de a-şi “epuiza” inspiraţia, a ajuns la siguranţa poetului format’’ - Daniel Cristea Enache, ”Contemporanul. Ideea Europeană”, 18 ianuarie, 1996, nr. 3/300;
”Pentru cel ce nu a făcut cunoştinţă cu opera sa (scriitorul are în mod sigur o operă!), surpriza este atât de mare, încât sentimentul umilitor al vinovăţiei devine o realitate prezentă şi apăsătoare/…/. Ne ferim de a-l aşeza într-o ierarhie vremelnică şi nu-l vom încorona cu lauri, dar vom afirma cu bună credinţă şi convingere nestrămutată că este un poet adevărat. E şi singurul lucru care contează!” - Constantin S. Dimofte, ”Jurnal Universitar” , nr. 38, martie 1998;
“Pridvor de lut”(poezie), Editura pentru Literatură şi Artă Geneze, Galaţi, 1997: ’’Coriolan Păunescu confirmă, şi cu această apariţie editorială, că este un poet matur, stăpân pe uneltele sale, care, de la un volum la altul, a parcurs un traseu mereu ascendent./… Dând glas unui registru liric divers, în care se regăsesc temele eterne ale poeziei, Coriolan Păunescu este, şi în acest volum, la fel de proaspăt, cu un discurs liric coerent şi nuanţat. El se rosteşte simplu, în versuri fără stufărişuri care să-i încifreze sensurile, ”curge” asemenea apei din care bei şi nu te mai saturi. Este şi aceasta o calitate, pe care scrisul său o are cu prisosinţă” - Prof. Corneliu Stoica, revista “Şcoala Gălăţeană”, nr. 73, februarie 1999, Galaţi”;
“Poduri peste apele lumii” (poezie), Editura Fundaţia ROMPRES, 1998: ”Coriolan Păunescu nu se lasă niciodată dominat de vreo formulă de creaţie, ca de un preparat sacru, căzând în păcate mimetice, în formalism mistico-mistificant. Sensibilitatea sa îşi caută şi îşi găseşte, de cele mai multe ori, tonalitatea proprie, dialectal sau stilistic” - Constantin S. Dimofte, revista “Antares” Galaţi, nr. 11, Anul I, februarie 1999;
“Cumplitul joc de-a poezia”(poezie), Editura Scriptor, Galaţi, 1999: ”Coriolan Păunescu este înzestrat cu o excepţională forţă de materializare a fiorului liric. Versurile sale sunt asemenea unor liane puternice, crescute dintr-un sol bogat şi nesăţios de lumină. Liane dure, contorsionate uneori, luminoase şi frumos arcuite altădată – după cum dictează fluxul vital al întrebărilor şi al răspunsurilor, câteodată doar în subsidiar” - Victor Sterom, în ORION - Suplimentul cultural al cotidianului “Informaţia Prahovei”, Serie nouă, nr.7-8 (14-15), iulie-august 2000;
“Vânătoare de umbre” (poezie), Editura Scorpion Galaţi, 2002: ”Scepticismul grav, adânc, deloc trucat ori măcar atenuat de vreo undă de umor (“Mâinile mele au răni mari/şi roşii/răni de trandafir şi cuie”-Neîncredere), protestul (“În sinistrul şi marele vostru spital,/refuz să mai fiu un bonlav special” Capricii), uneori, disperările (“Nu mai avem decât sufletul nostru de dat/şi câteva zile de numărat./ In milostenia lui, Dumnezeu ne-a uitat”-Deznădejde), alteori, inacceptarea decisivă a agresivităţii, a anormalului (“M-am plictisit să repar caii voştri de fum” - Refuz), viziunea sumbră asupra generaţiilor măcinate de neputinţe (“Intre timp, cei tineri apar/precum o bătrână şi tristă paiaţă” - La palatul generaţiilor), iată alte linii de forţă ale poeziei lui Coriolan Păunescu” - Vasile Iancu, ”Cronica”, Iaşi – rubrica ”Jurnal de scriitori”, nr. 10, octombrie 2003, Serie nouă;
”O lirică interesantă (deşi oarecum bizară, după anumite criterii), ne propune, în al zecelea volum de versuri, Coriolan Păunescu, îmbinând elemente metafizice, religioase, erotice, de pastel şi de pamflet politic. Descoperim un poet lucid, dar şi revoltat împotriva lucidităţii… realităţii (lipsită de umorul negru şi miştocăreala unui Mircea Dinescu, la care face aluzie în poemul Capricii, de unde aflăm că moartea citeşte iar ziarul), un poet luptând şi împotriva dezgustului care se ghiceşte printre rânduri (…)” - A. G. Secară, revista ”Dominus”, Galaţi, nr. 29, iunie 2002, Anul III;
”Coriolan Păunescu (presupun, gălăţean) e, într-adevăr, un poet de plutonul întâi. Versurile lui au cristalinitate, verbul lui muşcă precis, fraza lui are expresivitatea nervoasă a şarpelui cu clopoţei. L-am descoperit târziu, dar recuperez din poezia sa (“Vânătoare de umbre”) efigia unui poet matur şi deplin atins deopotrivă de microbul melancoliei şi destrămării, dar şi de nevroza feerică a ”dacului liber şi cârcotaş”. Versurile lui Coriolan Păunescu poartă gloanţe de catifea, dar şi explozii reale, îmbălsămate într-un retorism grav şi avertizator (…)” - Gheorghe Istrate, Saeculum, Anul II, nr. 6, octombrie 2003, Focşani;
”Cu volumul “Vânătoare de umbre”, domnul Coriolan Păunescu confirmă şi întregeşte vitalitatea unui talent ce şi-a găsit propria-i matcă; evident, alte inovaţii stilistice vor fi posibile” - Apostol Gurău, “Şcoala gălăţeană”, nr. 115, 24 ianuarie 2004; “Alteori, Coriolan Păunescu devine de nerecunoscut, interiorizându-şi patetismul în “Tablouri” tulburate de un fior elegiac, într-o notă de fantezie melancolică (…)” - Victor Sterom, “Gazeta de Transilvania”, 27 noiembrie 2002;
”Departe de a se erija în scepticul sau cinicul de serviciu al unei societăţi în suferinţă, Coriolan Păunescu ne reaminteşte, folosindu-se de tehnica celebră a repoussoir-ului, prin imaginea răsturnată, în oglindă, cât de frumoşi am fost sau am putea redeveni, cât de mult loc de mai bine este încă printre maldărele de insalubră amoralitate şi de imorală desalubrizare a societăţii româneşti. Să-i spunem acestei cărţi: ”Vânătoare de umbre” - un trist ghid de supravieţuire, sau, mai simplu, lecţii de viaţă?’’ - Prof. univ.dr. Constantin Frosin, în rev. “Danubius”, Galaţi, iunie 2002 ;
„Trupul meu de poezie”(poezie)”,Editura Sinteze, Galati, 2006 “(…),ceea ce îl face să rămână poet este tocmai încăpăţinarea de a păstra în suflet(şi în trup!) frumuseţea şi bunătatea primordială, dincolo de amăgirile Istroiei…Ceea ce, căţăraţi în(sau de sub) <<Visinii albi>> observăm şi la consacratul Coriolan Păunescu (deja la al 11-lea volum de poezie, pe lângă altele de proză şi reportaje literare):<<Cu mine veti trece prin veacul de foc/mai puţin temători de marile roţi/şi, cuprinşi arar de prea mult nenoroc,/veţi trece umbrind temutele bolţi>>” - A.G.Secară, în rev.”Dunărea de jos”(fondată în 1908, serie nouă,nr.51,Galaţi, mai 2006;
„Revoltat şi ameninţător, deşi-i bolnav de blând ce este, trăind într-o lume a sa, pe lângă care <<civilizaţia va deturna/o genă/ultrasecretă! >> (Eveniment), Coriolan Păunescu se dovedeşte a fi un poet pasional şi confesiv, autor de mici crochiuri, adevărate tablouri vivante în versuri echilibrate, cu imagini când escatologice, când paradisiace, într-o simbolistică turbure de lirism discret şi de vocaţie deplină”- Mircea Coloşenco în rev. “Convorbiri literare”, Iaşi, mai 2006 şi in “Academia Bârlặdeanặ” mai, 2007; “ Poetul este un mare iubitor de viaţă, “bolile“ Terrei, la care se referă, sunt chiar neliniştile magnanime, întreţinătoare a tot ce este Planeta albastră” - Gruia Novac, în rev. “Baadul literar”, fondat de Cezar Ivănescu, nr.1, mai 2007;
“Taifas la Şapteape” (proză), Editura Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi, 2007, volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor-Filiala Galati-Braila): “(...) aici, autorul reuşeşte o performanţă, demnă de pana unei Isabel Allende ori a unui Marquez, păstrând proporţiile fizice ale textului(...)” - A.G.Secară în Rev. Dunărea de Jos (fondată în 1908) din aprilie 2007;
”Cartea domnului Coriolan Păunescu este o contribuţie de neşters la consolidarea semnului heraldic care întipăreşte, în mentalul nostru, cea mai veche îndeletnicire a acestui neam de ţărani, înnebuniţi chiar de cei care, întotdeauna, i-au omis de la “ospăţul cel mare al aleşilor naţiunii” - Gruia NOVAC în rev. “Baadul literar”, fondată de Cezar Ivănescu, nr.1, mai 2007;
“Liber la iubire şi vis” (poezie), Editura Sinteze, Galaţi, 2008: “(…) Coriolan Păunescu aşterne pagini de tandră şi suavă poezie, precum în “Motiv de toamnă”, din care citez:” Cad frunzele galbene, doamnă,/străine de timp şi de lume./Sub degete clapele albe/prind viforul reavăn din mine(…)”, Paul SÂNPETRU în Cuvânt înainte la volumul amintit;
“Poezia lui Coriolan Păunescu este o poezie cosmică, scrisă după toate canoanele genului(…)”, Ion MANEA în Viaţa liberă Galaţi“;<<Arca în care navighează poetul Coriolan Păunescu este transparentă ca „lumina curată şi grea” e înconjurată de” veşmântul albastru” al sentimentelor esenţiale: cultul părinţilor şi al misterului divin, nostalgia peisajului copilăriei, iubirea fără de sfârşit, luptele cu destinul, bucuria de a mai fi înfrânt, himera anilor senecţi cu “îngeri grăbiţi”, cu împuţinarea „ochiului viu de seară”(…)>>, prof.univ.dr.Virgil ŢIGANUŞ în rev.Dunărea de jos (fondată în 1908), nr.89, iulie 2009. Galaţi;
“Lirica din ultimii ani a poetului Coriolan Păunescu vădeşte o sensibilitate profund identitară, ce dă speranţe celor ce simt cu adevărat româneşte (…)“, Apostol GURĂU, în rev. Dunărea de Jos, fondată în 1908, nr.97, martie, 2010;
“Coriolan Păunescu scrie dintr-o aşezare temeinică a rostirii interioare. Poezia este extrasă mai întâi în senzaţii, percepţii, apoi este însumată în judecăţi poetice. Oarecum obişnuit oricărui poet. Totuşi diferit de toţi poeţii. Din universitar i se trage ordinea, sistematizarea limbajului literar, în favoarea expresiei clare, ne confuze, plastice(…).Coriolan Păunescu este unul dintre puţinii poeţi ai Galaţilor, care, de un timp, scrie în maniera clasicilor, cu rezultate deosebite(…).. Coriolan Păunescu dincolo de estimp, este credincios metaforei sublime, cea plină de savoarea cantaţiei antice a ritmului şi a rimei, a prozodiei inimii; ceasornic amnezic reverberat” - Ioan TODERIŢĂ despre “O antologie a literaturii gălăţene contemporane”, text apărut în rev. Dunărea de jos, fondată în 1908, Nr.97, martie, 2010;
„Răstimpul iubirii”, Editura Universitară Danubius, Galaţi, 2010: “Volumul acesta mi se pare o încununare a activităţii poetice a domnului Coriolan Păunescu, shakespearianul nume de şuşă regală potrivindu-se de minune cărţii sale, pe care ar fi putut s-o semneze, simplu: CORIOLAN! Coroana de cel puţin duce sau arhiduce al Poeziei poartă încrustate sau insertate şi diamante, străluminând dindărătul corespondenţelor, sinesteziilor şi figurilor de stil readuse în planul atenţiei, re-clasicizând o poezie ce părea gata s-o ia razna la unii dintre confraţii săi, poeţi de aici şi de aiurea(...)“, prof.univ.dr. Constantin FROSIN, Cuvânt înainte, la Răstimpul iubirii (Galaţi, 2010);
„(…). Volumul Răstimpul iubirii este o vreme a nostalgiei, a uni rafinament rar întâlnit, a iubirii romantice şi profunde, a unei filosofii aparte şi a imaginilor vizuale fără cusur, venite dintr-un spirit de mari reverberaţii (Târziu). Poemele, de o frumuseţe aproape ireală şi atemporală, construiesc autoportretul unui trubadur într-o eternă căutare/rememorare a iubirii ideale(…)”, lect.univ.dr. Alina Beatrice CHEŞCĂ, în Reţeaua literară – poezie şi proză, INTERNET.
Trimiteți un comentariu